9 octombrie 2024

TRAGIC!O motocicletă a fost cuprinsă de flăcări, după ce s-a lovit frontal cu o mașină de poliție

2 min read

Imagini cu impact emoțional puternic au apărut pe internet, chiar de la locul cumplitului accident, de lângă Aeroportul Chișinău, în care o motocicletă s-a lovit frontal cu o maşină de poliţie, iar în rezultat, cele două persoane, care se aflau pe motocicletă, au murit pe loc.

În imaginile video, făcute de un bărbat și postate, pe Facebook, se vede locul accidentului, corpurile neînsuflețite ale celor 2 persoane care erau pe motocicletă, dar și polițistul care se afla la volanul mașinii INSP, în momentul accidentului.

 „Au murit 2 oameni pe loc acum, polițiștii au omorât doi oameni! Unde se uită legea? Doi oameni morți îndată, care au trecut pe lângă noi acum. Polițiștii le-au luat viața, au ars de vii, sărmanii. Uitați-vă viteza ce face, Poliția e vinovată. Uitați-vă la câți metri de la motocicletă au sărit. E o femeie, Doamne Ferește ce se întâmplă, ce tragedie”, spune bărbatul care a filmat imaginile.

„Nu se poate așa ceva. De ce nu te-ai uitat?”, striga la polițiștii cu mașina un alt bărbat, care după accent pare a fi român. „Nu se poate să intri ca un nebun. Acum trebuia să intrăm aici, să mâncăm. Nu se poate așa ceva, să arzi de viu”, a spus acesta.

Conducătorul motocicletei și pasagerul său au decedat pe loc, în urma accidentului cu implicarea mașinii de patrulare, care aparține Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Momentul accidentului  dintre motocicletă și echipajul de patrulare al INSP a fost surprins de camere. Imaginile video au fost publicate de oamenii legii.

Cele două persoane de pe motocicletă, care au decedat în urma accidentului cumplit de lângă Aeroport, s-au dovedit a fi un bărbat și o femeie.

Polițistul INSP de la volanul mașinii implicate în accidentul de lângă Aeroport a fost reținut pentru 72 de ore.

Informația a fost comunicată de șefa secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *