Ștefan Muscă: ‘La noi vin polițiștii și ne pândesc ca să ne facă dosare penale. Aici am ajuns în țara românească’
2 min readIntroducerea obligației de a avea permis de tractorist, peste cel de categoria B, măsură care nu există în UE, fermierii români s-au trezit că nu mai au cu cine să lucreze.
”Chiar azi am luat legătura cu o consilieră a ministrului Agriculturii în privința permiselor de conducere pentru tractoare și îmi spunea să fac eu un total și să-i spun câți fermieri au dat de necaz cu problema aceasta. I-am cerut ca ministerul să trimită o notificare către MAI, să le spună că avem probleme majore, că avem fermele blocate. La ora asta nu ieșim cu niciun tractor. Mie 4 tractoriști mi-au plecat din fermă, când au văzut că mi-au făcut mie dosar penal pentru că am condus tractorul. Eu trebuie să traversez un drum, ca să merg în bază, acolo unde am terenul. Pentru faptul că s-au asfaltat niște ulițe din sat, le consideră străzi și nu mai ai voie să traversezi cu tractorul. Le-am spus celor de la Ministerul Agriculturii că legiuitorul ar fi trebuit să ne dea o alternativă, să ne dea posibilitatea să mergem pe marginea drumului sau să ne facă un drum ocolitor”, a declarat Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți din România (SFPR).
”La noi vin polițiștii și ne pândesc ca să ne facă dosare penale. Aici am ajuns în țara românească. Ar fi trebuit să existe o perioadă de conformare, de informare cu legea asta pe care au dat-o, nu vii imediat și faci dosar penal. I-au luat permisul categoria B unui tânăr pentru că l-au prins conducând tractorul. Nu se poate așa ceva. Legea este făcută să ne distrugă. Oamenii sunt speriați, nu mai ies din curte cu tractoarele, pentru că umblă polițiștii cu mașinile prin sate, să ne vâneze, de parcă suntem infractori. Acum am ratat înființarea de cultură la rapiță, iar la grâu nu am cum să ies, pentru că trebuie să traversez drumul. După ce că abia găsisem câțiva oameni la muncă, că pe la țară este greu să mai găsești, au plecat și ăia. Le-am spus celor din Guvern să dea o derogare de la lege și să ne dea un termen să ne conformăm și, în iarnă, când nu mai avem ce face cu oamenii, să-i trimitem la școală și să le plătim cursurile. Sau să poată conduce tractorul cu permis categoria B”, a precizat președintele SFPR, Ștefan Muscă.