Buletinele cu cip sunt gata de lansare
2 min readNoile cărţi electronice de identitate cu cip sunt gata de lansare, iar autorităţile anunţă că aceste documente vor fi emise până la finalul acestui an.
Până la finalul acestui an, cetăţenii României vor avea cărţi de identitate cu cip, fiind un proiect scos în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.
„Tehnologiile au avansat foarte mult de la momentul punerii în circulaţie a acestui document, astfel încât era momentul să trecem la noile documente electronice”, a declarat Cătălin-Aurel Giulescu, chestor de poliţie, la Antena 3 CNN.
Astfel, locul naşterii nu va mai fi trecut pe noile cărţi de identitate, ci va fi stocat pe cipul buletinului.
De asemenea, adresa de domiciliu va rămâne inscripţionată, dar nu va mai fi notată şi pe verso.
Pe de altă parte, cetățenii care nu vor buletin electronic pot opta pentru cartea de identitate simplă, iar în cazul în care au nevoie de adresa de reședință va fi emisă o nouă hârtie numită „dovada de reședință”. Doar că aceștia nu vor putea să călătorească în afara țării fără pașaport. Doar buletinul cu cip va putea fi folosit ca act de călătorie, inclusiv în aeroporturile din Uniunea Europeană la porțile automate de la frontieră. Totodată, acesta din urmă va înlocui și cardul de sănătate.
În prezent, costul eliberării unei cărți de identitate noi este de 67 de lei, iar statul s-a angajat să suporte această sumă.
Proiectul a fost lansat deja la Cluj, iar autorităţile şi-au propus ca, până la finalul anului, să elibereze aceste documente electronice pentru toţi locuitorii României.