29 noiembrie 2022

Oficial al Băncii Naționale acuză guvernul

1 min read

Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie BNR, spune într-un interviu pentru Europa Liberă că este îngrijorat de factura pe care România o are de plătit pentru schema de plafonare. Acesta vorbește și despre creșterea salariilor bugetarilor și spune că guvernul nu „frânează”.

Frâna este călcată doar la BNR, iar România are în prezent un singur șofer cu un singur volan care frânează, menționează Cristian Popa.

Pericolul creșterii salariilor bugetarilor, susține Cristian Popa, este un deficit și mai mare. „Consiliul Fiscal ne spune că, realist, deficitul este 7% din PIB și ne mai spune că se bazează pe o cifră relativ redusă de cost a schemei de plafonare și compensare. Deci, dacă schema de plafonare ar rămâne așa cum este și ar costa 40 de miliarde de lei, probabil deficitul ar sări la 9% din PIB”, spune Cristian Popa.

Acesta susține că România este necesar să se împrumute pentru aceste sume foarte mari din schema de plafonare, iar principalul risc este ca piețele să se închidă și să nu ne mai finanțeze deficitele publice.

Vorbim de 40 de miliarde de lei, adică 8 miliarde de euro, bani foarte mulți și bani pe care este nevoie să îi ai, bani pe care România este nevoie să-i împrumute. Este nesustenabil. Datoria publică a crescut de la 35% din PIB la 50% din PIB în doar 3 ani. Ne vulnerabilizează”, spune Cristian Popa pentru Europa Liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *