29 noiembrie 2022

Fabrica de zahăr de la Luduș nu se mai închide. O asociere de 400 de fermierii români a reușit să preia Fabrica de Zahăr din Luduș de la francezii care doreau să o închidă și mai apoi să o demoleze

3 min read

Fabrica de zahăr de la Luduș nu se mai închide. Reprezentanții unui grup de 400 de fermieri din Transilvania au reușit să preia fabrica, aflată în prag de închidere, în urma deciziei proprietarului francez, relatează  Agenția de presă Rador.

Fermierii au participat ieri la negocieri la Luduș cu conducerea franceză a Fabricii de zahăr, reușind să o salveze de la închidere și demolare.


Cultivatorii de sfeclă au convins grupul francez să le vândă pachetul majoritar de acțiuni. 

„Datorită faptului că am semnat un contract de confidențialitate, nu putem vorbi prea multe. Primul pas e făcut, suntem pe un făgaș bun și fabrica din Luduș va fi repusă pe poziții, deci sperăm că, din toamna asta sau din primăvara anului 2023, cultivatorii din Luduș, Brașov, Cluj, Sibiu, să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr. Prețul la sfeclă anul acesta e chiar foarte bun, sperăm să-l facem și mai bun, pentru că, ținând cont că noi, cultivatorii, vom fi și acționarii fabricii, ar trebui să ne mobilizăm și să facem zahăr pentru România”, a declarat fermierul sibian Teodor Aflat, reprezentantul grupului.


Eu aș fi bucuros să se salveze fabrica: rămân locurile de muncă, rămâne fabrica de zahăr și ajungem să-l producem la noi în România. Mai multe nu pot spune pe moment. Până nu primesc un comunicat oficial și nu sunt chemat în ședință, nu mă pot pronunța dacă e cumpărată (fabrica) sau nu e cumpărată”, a spus liderul de sindicat din fabrică, Ioan Trif.

În condițiile în care Fabrica de zahăr din Luduș este cel mai mare contributor la bugetul local, este cea mai bună veste din ultimii ani, a declarat pentru Radio Târgu Mureș primarul Cristian Moldovan.

”Avem cel mai important brand al orașului nostru, zahărul de Luduș, care se salvează cu această ocazie. Este foarte important, pentru că a ajuns un brand de nivel național, recunoscut ca fiind zahărul cel mai de calitate din țară. În plus, există o parte importantă de cultivatori în orașul Luduș, iar ei pot face în continuare afaceri cu fabrica de zahăr. Și mai este încă un avantaj: sunt mai multe firme locale care au colaborat de-a lungul timpului cu fabrica de zahăr”, a declarat primarul.

Tensiunile existau la Luduș de mai multe luni de când patronii francezi i-au anunțat pe cultivatorii de sfeclă cu care aveau contract că întrerup producția și închid fabrica, iar salariații au fost trimiși în șomaj tehnic.

De când societatea franceză Tereos a achiziționat fabrica de zahăr de la Luduș, aceasta s-a confruntat cu dificultăți, în principal din cauza reducerii constante a suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr.

În luna iunie a anului trecut, agenția Reuters relata că grupul încearcă să iasă din operațiunile sale păguboase cu zahăr din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *