29 noiembrie 2022

Judecătoarea Dana Gîrbovan nu dorește ca dreptul european să fie mai presus de Constituția României: „Numai poporul român poate decide”. Avertisment pentru Cătălin Predoiu

2 min read

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), se opune deciziei ministrului Justiției, Cătălin Predoiu (PNL, fost membru PDL), de a prioritiza în țara noastră dreptul european, în raport cu legislația națională. Dacă proiectele lui Predoiu vor primi undă verde, instanțele de judecată nu vor mai trebui să țină cont de deciziile CCR, notează romania.net.

Dana Gîrbovan a explicat în cadrul unui interviu ce ar presupune trecerea dreptului UE  peste Constituția României. Doar poporul român se poate pronunța pe acest subiect, a atenționat magistratul.

„Teoretic vorbind, dacă am accepta că dreptul Uniunii Europene – tratatele, regulamentele, directive – ar fi aplicabile peste Constituția României, ar însemna o revizuire de facto a acesteia. Dacă am accepta că sunt situații în care deciziile Curții Constituționale nu sunt obligatorii, înseamnă că actele respective ale UE ar revizui, implicit, acest articol (care prevede că deciziile CCR sunt obligatorii – n.r.) din Constituția României.

Ori Constituția este emanația suveranității poporului român. Se adoptă numai prin referendum. Numai poporul român poate decide modificarea Constituției. Nicio altă autoritate, din România sau din afară, poate să dispună cu privire la revizuirea Constituției.

Dacă ai accepta că Constituția se poate schimba, nu prin Referendum și că poporul poate fi substituit prin altă autoritate, atunci ai putea vorbi de renunțarea la suveranitate”, a declarat Gîrbovan la „Marius Tucă Show”

Cătălin Predoiu a anunțat oficial că dorește să impună renunțarea la suveranitatea națională

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu , a anunțat că în Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor se va elimina abaterea disciplinară care vizează ignorarea principiului dreptului european, potrivit Lumea Justiției în articolul „Predoiu anunță renunțarea la suveranitate”.

Este vorba despre abrograrea din viitoarea lege a abaterii disciplinare privind nerespectarea deciziilor obligatorii ale CCR, prevazuta de art. 99 lit. ș) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: „Constituie abatere disciplinara nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale, a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii sau a hotararilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”.

Prevederea prin care se dă liber la nerespectarea deciziilor CCR de catre judecători și procurori încalcă în mod grav însăși Constituția României, care prevede la art. 147 alin. 4 că: „Deciziile Curtii Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *