6 decembrie 2024

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, audiată şase ore la Serviciul Omoruri

3 min read

Florina Pompilian, șefa Secției ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon sosește la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, 13 august 2024. Inquam Photos / George Călin

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, a fost audiată, marţi, timp de aproape şase ore, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care două doctoriţe au fost arestate preventiv pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

Atât la intrare, cât şi la ieşirea din sediul Poliţiei, Florina Pompilian nu a dorit să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor, în timp ce săptămâna trecută ea a pus la îndoială ancheta demarată de procurori în acest caz şi le-a luat apărarea celor două doctoriţe arestate.

Pe 8 august, doctoriţele Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Ele au contestat decizia Tribunalului Bucureşti, urmând ca procesul să aibă loc pe 20 august la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.

Șefa doctorițelor acuzate, audiată peste 6 ore

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *