29 noiembrie 2022

George Simion: Când mergi într-o instanță de judecată, parcă te duci să joci la loto

3 min read

Președintele AUR, George Simion, susține că Guvernul pregătește trecerea la secret a ședințelor Consiliului Suprem al Magistraturii, cum au mai fost în trecut înainte ca AUR să intre în Parlament. AUR acuză Guvernul că a făcut praf legile justiției și nu ascultă de recomandările specialiștilor în drept, respectiv ale societății civile, citat de 4media.info.

„Pe parcursul lunii septembrie vom avea mese rotunde, dezbateri, consultări cu privire la proiectul de țară care se întinde pe următorii 10 ani. Depășește mandatul unui parlamentar. E proiectul de țară pe care îl propunem românilor în perspectiva viitoarelor alegeri, fie ele la termen sau anticipate. Vreau să începem această conferință de presă exprimându-ne nemulțumirea pentru felul în care își desfășoară lucrările comisiile cu privire la legile justiției.

Președintele Camerei Deputaților și președintele celui mai important partid de guvernământ din România, domnul Marcel Ciolacu, spune că nu va aproba niciun amendament în afară de cele propuse de CSM. Parlamentarii noștri, membri ai comisiei, împreună cu experți de drept, au depus mai multe amendamente la legile justiției, amendamente importante rezultate în urma consultării populației. O să vi le relatez pe scurt, pentru că fac parte din viziunea AUR cu privire la dezvoltarea României.

Am solicitat introducerea unei completări prin care CSM să răspundă și în fața societății. În acest moment este specificat faptul că CSM-ul trebuie să răspundă doar în fața magistraților. Puterea judecătorească este o putere a statului, nu o afacere sindicală. Pentru membrii CSM am din partea societății civile mai multe recomandări. Pentru membrii CSM am solicitat o vechime de 21 de ani, nu de șapte ani, cum este stipulat în prezent. Vechimea de 18 ani este valabilă pentru membrii Curții Constituționale. Am făcut un amendament prin care cerem să se mențină transparența ședințelor CSM. În acest moment, prin proiectul Guvernului este eliminat caracterul public al ședințelor CSM și sunt trecute practic la secret.

Dacă lipsa de transparență este caracteristică actualului Guvern și dacă vrea trecerea la secret a ședințelor CSM, cum erau secrete până ca AUR să intre în Parlament unele ședințe de aici din Parlament. Noi ne vom opune și vom susține aceste amendamente atât în comisiile reunite pentru legile speciale, cât și în plen. Totodată, am propus ca Inspecția Judiciară să se autosesizeze când există indicii evidente, chiar dacă cetățenii care trimit sesizări nu fac sesizările corect din punct de vedere procedural, pe motiv de chichițe de procedură, au fost respinse și băgate la dosar. Multe, multe din sesizările cetățenilor.

Cerem ca Inspecția Judiciară să își facă treaba. Totodată, am depus amendamente prin care deciziile Inspecției Judiciare să fie asumate de inspectorul șef, nu doar de inspectorul de caz, cum se întâmplă în prezent. Și cea mai importantă propunere pe care noi o facem la legile justiției este aceea în care cerem o abordare unitară. Cetățenii au dreptul să fie tratați la fel, să beneficieze de o aplicare a legii în mod similar și previzibil. În momentul ăsta, când mergi într-o instanță de judecată, parcă te duci să joci la loto.

Este nevoie de practică unitară în instanțele din România și tocmai de aceea am depus un amendament la legea privind organizarea judiciară. Sperăm ca să existe dezbateri reale pe aceste amendamente, pe legile justiției. Repet, amendamentele noastre sunt realizate împreună cu experți în drept și așteptăm o susținere pe chestiunile importante, cum ar fi răspunderea judecătorilor, transparență și practică unitară.”, a declarat președintele AUR, George Simion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *