9 octombrie 2024

Victor Ponta: „Inflația nu a fost produsă de Putin sau România, ci de FED (SUA) și Banca Europeană, care au printat bani”

2 min read

Klaus Iohannis i-a mințit încă o dată pe români, susține Victor Ponta. Fostul premier afirmă că pentru creșterea inflației în România nu este de vină Vladimir Putin, ci de Rezerva Federală Americană (n.r. – FED) și Banca Centrală Europeană, care au printat bani.

„În fiecare zi auzim despre alte probleme, de Ucraina, summituri… Problema oamenilor în România și în restul Europei este, de fapt, cum trăiesc ei și fac față la această situație (n.r. – inflația).

E o explicație simplă, pentru fraieri, a lui Iohannis: ‘E de vină Putin’. Și gata, am scăpat. Dacă fraierii o înghid, nu trebuie să te mai obosești.

A doua este că România nu are o politică economică care să contracareze ceea ce se întâmplă. Inflația nu a fost produsă nici de România, nici de Putin. Inflația a fost produsă de faptul că în ultimii trei ani, cei care printează bani, fie că este Rezerva Federală Americană (n.r. – FED), fie Banca Centrală Europeană, au printat bani. S-au aruncat bani.

România ce face? De ce e inflație în România? Pentru că noi ne împrumutăm, ne împrumutăm și nu producem nimic.

Să știți că statul român câștigă din prețuri mai mari. Dacă benzina este la 5 lei, TVA-ul și accizele sunt la jumătate. Încasările sunt mai mari la buget, așa cum spune guvernul, pentru că ne iau mai mulți bani nouă din buzunar.

Noi ne-am împrumutat în 2021 cu mai mult decât a plătit Ceaușescu 10 ani. Statul român dacă ar fi o firmă, ar fi în faliment. Dar face bani mai mulți pentru că se scumpește benzina, curentul electric, gazul. Principalul beneficiar este Guvernul României”, a declarat Victor Ponta, la România Tv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *