29 noiembrie 2022

Traian Băsescu a dat în judecată SPP – Fostul președinte cere din nou dispozitivul de protecție

1 min read

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a acționat în instanță Serviciul de Pază și Protecție (SPP).


Potrivit plângerii formulate de fostul președinte, Traian Băsescu le cere magistraților să suspende executarea deciziei nr. 1029/28.03.2022, prin care conducerea instituției i-a retras dispozitivul de pază.

Menționăm faptul că paza SPP i-a fost retrasă fostului președinte la scurt timp după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia acesta ar fi colaborat cu Securitatea comunistă.

Traian Băsescu vrea să beneficieze din nou de paza SPP

Mișcarea făcută în instanță de către Băsescu confirmă faptul că acesta vrea să beneficieze din nou de paza SPP. Solicitarea fostului președinte a fost făcută la data de 28 aprilie, la Curtea de Apel București, iar conform documentului, acesta cere „suspendarea executării actului administrativ nr. 1029/28.03.2022”.

Trebuie menționat faptul că, până la momentul actual, datele publicate pe portalul instantelor de judecată arată că nu a fost stabilită o dată fixă a procesului.

Amintim faptul că problemele pentru Traian Băsescu au început în luna martie. Pe 23 martie 2022, Înalta Curte a decis, definitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. 

Ulterior, conform legii, fostul președinte a pierdut mai multe avantaje. Printre ele se numără drepturile de care ar trebui să beneficieze în calitate de fost șef de stat, printre acestea numărându-se și protecția SPP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *