4 decembrie 2021

Majorarea prețului la energie și alți factori vor scumpi alimentele

2 min read

Majorarea prețului la energie și gaze naturale, dar şi alți factori, vor provoca scumpiri ale alimentelor în medie cu 15 – 25% în următoarele luni.  Anunțul vine din partea președintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta (FSIA), Dragoş Frumosu.

”Fără discuţie vor fi scumpiri ale alimentelor, vizavi de creşterile de preţ la energie electrică şi la gaze, care sunt în urma liberalizării preţurilor şi absenţei măsurilor luate de Guvern. Liberalizarea s-a produs de ceva timp, era de aşteptat că preţurile (la energie, n.r.) vor creşte şi, chiar dacă am primit anumite garanţii, este evident că în momentul de faţă lucrurile nu stau deloc bine.

Este evident că majorarea cu aproape 100% a preţului la energie electrică, creşterea la gaze, inclusiv creşterea preţului la combustibil din ultima perioadă, şi pe fondul secetei de anul trecut, care a debusolat puţin zona de cereale, pandemia, care a condus la anumite măsuri de protecţie luate de unele ţări membre ale UE pentru populaţie, sigur că alimentele se vor scumpi, pentru că noi importăm foarte multă materie primă.

Importăm inclusiv lapte 20-25% (din consum, n.r.), importăm carne de porc aproape 70%, importăm şi carnea de vită, deci depindem de toate aceste lucruri, depindem şi de cursul valutar, care s-a depreciat şi el”.

”Eu cred că vom avea o creştere medie de 8-10% a preţurilor alimentelor, în maximum 3 luni, cu creşteri mai mari pe alte zone: la carnea de porc şi la preparate de porc cred că vom avea o creştere de 20-25%. În ceea ce priveşte procesatorii, ei au încercat să ţină preţul în loc, nu au avut câştiguri mari.

Cred că la panificaţie (creşterea preţului, n.r.) va merge fără discuţie la un 25%, nu ştiu dacă nu e puţin. Se discuta de o creştere de 15-20% înainte de ce se întâmplă cu preţul la energie, deci nu e imposibil ca scumpirea imediată să fie de peste 25%.

Poate pare puţin, pentru că la o pâine de 1,5 lei va ajunge la 1,9 lei, maximum 2 lei. Dar noi avem un consum de pâine destul de mare, trebuie să ne gândim la populaţia săracă şi cu o familie mai numeroasă, care îşi cumpără pâine mai multă. La produsele lactate creşterea va fi de 15% fără discuţie”, a estimat Dragoş Frumosu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *