20 octombrie 2021

Arafat ne-a luat copiii în colimator. Spune că varianta Delta afectează mai ales copiii, iar unii vor ajunge la terapie intensivă

2 min read

Medicul Raed Arafat, a declarat că varianta Delta a coronavirusului are efect mai mare asupra copiilor şi că este posibil ca o parte dintre aceştia să ajungă chiar în secţiile de ATI ale spitalelor, astfel că unităţile sanitare încep să aloce paturi pentru aceste cazuri.

„Depinde valul patru ce impact va avea pe sistemul sanitar. Noi avem 5 milioane de persoane vaccinate, asta înseamnă că aceste persoane, chiar dacă unii dintre ei se vor infecta, nu ajung în Terapie Intensivă, adică a fi apăraţi în a ajunge într-o stare critică. Vaccinul chiar dacă poate să scadă în eficienţa de la 90 şi ceva la sută la 70 şi ceva la sută, după o perioadă de timp, totuşi prevenirea de a ajunge într-o stare gravă este clară şi este validă. Dar rămân cei nevaccinaţi şi rămân copiii care, parte dintre ei, nici nu pot fi vaccinaţi. Varianta Delta are un efect mult mai mare asupra copiilor, este posibil să ne trezim cu mai mulţi copii infectaţi şi o parte din ei să ajungă spitalizaţi sau chiar în Terapie Intensivă”, a declarat Raed Arafat, la B1 Tv, vineri seara.

„S-au luat decizii la nivelul Ministerului Sănătăţii, au fost videoconferinţe în care s-au discutat aspectele astea cu toţi managerii spitalelor şi cu medicii şefi de secţii, DSP-urile, în care s-a stabilit revenirea la o creştere a numărului paturilor ATI. Acum la Bucureşti lucrăm la acest aspect, la Matei Balş urmează şi sper să fie din 1 septembrie încă 20 de paturi, există secţia de la Elias, secţia externă modulară care va fi reactivată. Începem să creştem paturile la Terapie Intensivă”, a explicat Arafat.

„Spitalele de pediatrie au medici de ATI în ele. Spitalul Sfânta Maria de la Iaşi va avea o creştere semnificativă de paturi de Terapie Intensivă, în octombrie să ajungă la 40 de paturi şi au şi personal. Copiii pot fi trataţi şi pe secţiile de Terapie Intensivă, pe paturile de adulţi, dacă ajungem acolo. La copii doar un procent mai mic ajunge la Terapie Intensivă”, a declarat Raed Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *